„Oamenii se sperie de artă când își propun să o înțeleagă. Dar e fals. Arta nu trebuie înțeleasă, trebuie simțită. În fața unei lucrări de artă, trebuie să te lași purtat de simțire, iar creierul tău va face legăturile necesare. Chiar și în fața unei picturi abstracte, în două culori, dacă te eliberezi de nevoia de a înțelege, vei asocia ce vezi cu ceva ce simți sau ai trăit”. Pictorul Roman Tolici este ultimul invitat al conversațiilor #habitsbyRepublica despre impactul artei asupra psihicului uman. Alături de psihoterapeutul Gabriel Cicu, artistul discută despre arta ca formă de înțelegere a lumii contemporane. Roman Tolici este unul dintre cei mai apreciați pictori români contemporani. S-a născut în Republica Moldova și a început studiile la Chișnău. În 1990, s-a mutat la București, unde a studiat la Liceul „Nicolae Tonitza” și la Universitatea de Artă. A expus în România, Spania, Germania, iar lucrările sale se află în colecții publice sau private din toată lumea. Dr. Gabriel Cicu este psihiatru și psihoterapeut psihanalist specializat în tratamentul dependențelor. A absolvit cursurile Facultății de Medicină din Valencia, Spania, și este doctor în științe medicale la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București. A urmat un masterat în adicții la Barcelona. Este terapeut și formator în Interviu Motivațional, membru al MINT – Motivational Interviewing Network of Trainers. Fondator și proprietar PsyMotion – prima clinică privată de psihiatrie, psihoterapie și dezvoltare personală, specializată în dependențe, înființată în anul 2008 și devenită Color Mind în anul 2015.
Roman Tolici and Dr. Gabriel Cicu about art
Habits by Republica
22 March 2022