Ești un artist egoist și hedonist: lucrezi pentru tine, pentru propria plăcere. ???? Până să ajungă publicul să-ți privească o lucrare, trebuie să te bucure sau măcar să te tulbure pe tine. Ce soartă are o lucrare care nu te tulbură?
Mulțumesc pentru compliment. Nu mi s-a întâmplat prea des să distrug lucrări, dar mi s-a întâmplat. Unele lucrări au sub straturile de ulei alte lucrări, nu multe, dar sunt. Asta nu înseamnă, însă, că lucrările la care am renunțat nu m-au tulburat și bucurat. Fără emoții nici n-aș începe vreo lucrare. Iar atunci când lucrarea sau seria e terminată, emoțiile care o înconjoară se consumă, se reaprind în următorul proiect, în obiectul la care lucrez în prezent, pe care-l proiectez în viitor. Nu mă emoționez prea tare când o lucrare pleacă din atelier, se poate spune, deci, că nu mă mai tulbură. Eu mi-am bucurat tulburia. Soarta acelei lucrări e să bucure și să tulbure alți oameni.
Ești de părere că succesul sau insuccesul ți se datorează. Oare “superstarurile” fabricate, produsele de marketing, care ajung să vândă pe sume uriașe, gândesc la fel? Poate că trăim într-un prezent în care ambalajul e pe cale să valoreze mai mult decât conținutul…
Tot ce mi s-a întâmplat și mi se întâmplă se datorează interacțiunii mele cu mediul. Sunt ca noi toți, o parte dintr-un întreg și, deși îmi construiesc propria identitate, o construiesc din materialul întregului. Succesul sau insuccesul meu a depins și depinde de numeroși factori, de datele mele genetice, psihologice, istorice, geografice, sociale, politice, culturale, depinde de noroc și determinare. Depinde chiar și de ambalaj. Nu cred că există superstaruri fabricate din nimic, iar dacă ești superstar, sau star, sau ne-star, ești și pentru că ai avut sau nu parte de un marketing bun.
